GHIDUL SPECTATORULUI

 

Ideea de a oferi prietenilor noştri un „ghid” al comportării normale într-un teatru nu este nouă. Noi suntem, probabil, primii care luăm taurul de coarne şi spunem lucrurilor pe nume: deşi niciunul dintre noi nu se aşteaptă ca spectatorul vă vină la teatru în ţinută de seară şi bijuterii de valoare să înnobileze frumuseţea doamnelor, artiştii visează încă, inocent, la săli captivate de ceea ce se petrece pe scenă şi nu distrase de foşnete, gâlgâituri, bipuri sau fluierături ca pe stadion. Pentru asta, de la deschiderea stagiunii 2016-2017, înaintea fiecărui spectacol prezentat în faţa publicului tânăr, directorul Teatruului „Tudor Vianu” a vorbit despre Multul pe care l-au făcut actorii până au ajuns să fie mulţumiţi de felul în care îşi interpretează fiecare rolul şi Puţinul pe care spectatorii îl pot face pentru a le arăta respect şi preţuire.

În 2010, în săptămânalul online yorick.ro apărea sub semnătura Danei Ionescu editorialul „Ghidul spectatorului nesimţit”, care începea aşa: De ce ai citi aşa ceva? Exact din motivele, mai multe, din care atât de mulţi oameni, cititori de literatură au ba, au citit „Ghidul nesimţitului” de Radu Paraschivescu, pe care, mai mult, l-au şi cumpărat.

Numai că, citind acest „ghid”, nu vei afla nici o noutate. Vei găsi doar portretul unui tip de spectator pe care îl întâlneşti adesea în sălile de teatru. Sau, altfel spus, în limbajul aşa-numitei literaturi motivaţionale şi al jurnalismului popular, doar câţiva paşi pe care îi poţi face fără nici cel mai mic efort, pentru a deveni un asemenea spectator. Cât despre desăvârşirea acestei arte, ea e o altă poveste.

Dacă vrei să te încadrezi perfect în această deprimant de bogată categorie, care, din motive lesne de înţeles, este un fel de subiect-tabu pentru oamenii de teatru (directori de teatru, actori, personal tehnic etc.), tot ce trebuie să faci este:”  şi erau apoi înşiruite situaţiile penibile generate de comportamentul inadecvat.

Dacă iubiţi Teatrul şi ne iubiţi pe noi, citiţi până la capăt articolul din yorick.ro, amuzaţi-vă şi apoi feriţi-ne de astfel de spectatori, învăţându-i şi pe alţii să ne respectae şi să ne iubească. Deci....

1. Să ajungi cât mai târziu cu putinţă la teatru, cam cu un sfert de oră după ce a început spectacolul (sau cu un sfert de oră întârziere faţă de ora începerii, scrisă pe bilet), dacă se poate gâfâind. Să schimbi câteva contre cu plasatoarea, care nu prea vrea să te lase în sală.

2. După ce intri, totuşi, să bocăni sau să ţăcăni (cu tocurile de la pantofi) în întuneric sau chiar să te împiedici de ceva, poate chiar de vreun picior care stă mai relaxat.

3. Să deranjezi măcar o jumătate de rând, fără să te scuzi în şoaptă sau să te scuzi în gura mare, aproape ofensiv.

4. Să ai şi nişte sacoşe/pungi care fâşâie, pe care să le ţii neapărat lângă tine (în braţe sau pe jos, lângă loc, eventual trântite pe picioarele „vecinului”, că doar nu le-oi lăsa la garderobă!).

5. În funcţie de anotimp, să intri îmbrăcat (din lipsă de timp, de frică să nu rămâi fără sau de teamă să nu-ţi fie frig) cu paltonul/geaca/haina de blană, ca să-i incomodezi cât mai mult pe cei din jur şi ca să stai tu însuţi incomod.

6. Să nu închizi telefonul mobil sau să nu-l dai pe „silenţios” şi, mai mult, dacă sună, ceea ce e foarte probabil, să răspunzi jenat, în şoaptă, şi să spui „Nu pot, sunt la teatru”, indiferent de momentul în care s-ar auzi susurul soneriei. Poţi fi mândru de delicateţea de care dai dovadă.

7. Dacă dai celularul pe „silenţios”, ai grijă să-l verifici isteric din cinci în cinci minute, astfel ca lumina de pe ecran să fie observată de cei din jur şi să le distragă, măcar o fracţiune de secundă, atenţia.

8. Neapărat ceva snacksuri, chipsuri sau ciocolată, într-un ambalaj fâşâitor.

9. (Pentru „doamne”) Dacă, dintr-un motiv sau altul, te cam dor picioarele în pantofi, poţi profita frumuşel să le laşi să respire niţeluş, că oricum e întuneric, şi poţi să te răsfeţi un pic. Se întâmplă adesea, căci cine te vede în beznă? Şi în ultima vreme, s-au molipsit şi „domnii”.

10. Când spectacolul e gata, dacă s-a făcut târziu şi trebuie să prinzi autobuzul, troleul sau metroul sau dacă te grăbeşti din alt motiv, ieşi imediat, după ce îţi iei sacoşele voluminoase. Dacă eşti cam la mijlocul rândului, nu cumva să aştepţi să iasă primii întâi. Pleci înainte de aplauze, când actorii sunt pe scenă şi văd ce se întâmplă în sală, fiindcă între timp s-au aprins luminile.

Şi încheiem cu unul dintre mesajele cititorilor editorialului din yorick.ro:

„Să comentezi replicile de pe scenă indiferent că le înţelegi sau nu, cu voce tare şi eventual ca şi conversaţie cu vecinii de rând.”