LECȚIA

de Eugene Ionesco

Traducerea: Vlad Zografi și Vlad Russo


Regia: Diana Tănase

Asistent regie: Adrian Apotrosoaei

Scenografia: Mădălina Sandu și Andreea Tecla

Coregrafia: Simona Dabija

Sound design: Călin Țopa

Light design: Ionuț Vlașcu

Video design: Radu Spiridon

 

Distribuţia:

Profesorul – VLAD BRUMARU

Eleva – IOANA NECULAE

Menajera – DIANA TĂNASE 

 

Data premierei: 21 septembrie 2019

Sinopsis: Lumea, așa cum o știm noi, este un duet între un călău și o victimă așa cum viața însăși este un vals paradoxal între început și sfârșit. Cunoscând visceral aceste adevăruri, Eugene Ionesco a scris o lecție care dincolo de aritmetică, filologie și lingvistică scoate la iveală cu umor și cruzime o teorie: în relația dintre oricare doi indivizi există, întotdeauna și în mod perpetuu, un călău și o victimă. Rolurile pot fi interșanjabile, dar realitatea rămâne aceeași.

Lecția este despre un drog care se numește putere și nu se referă la puterea ca resort politic ci la cel mai teribil afrodiziac din toate timpurile. O portretizează în forme extreme și contradictorii: de la senzualitate exacerbată la rigurozitate maniacală, de la manipulare inofensivă la subjugare totală, de la aparentă inferioritate la dictatură absolută. Folosită în ipostaze diferite, licoarea asigură utilizatorilor finaluri diferite fără a se dezice de tragic, făcând astfel din spectacolul Lecția o parabolă despre seducția puterii.