top of page

Teatrul Altfel

Spectacol-concurs interactiv de improvizație

Data premierei: Aprilie 2023

Următoarea reprezentație:

Teatrul Altfel

Teatrul Altfel


Personajele voastre preferate din spectacolele teatrului Tudor Vianu s-au luat la întrecere și au nevoie de ajutorul vostru pentru a câștiga. Sunteți pregătiți să participați la concurs?

"Teatrul Altfel" este un spectacol interactiv de improvizație cu un concept unic, creat special pentru a oferi copiilor o experiență de neuitat în sala de teatru. Acesta combină elemente ale teatrului interactiv cu jocuri specifice cursurilor de dezvoltare personală pentru copii, astfel încât cei mici să poată urca pe scenă alături de personajele lor favorite, să se joace, să își facă prieteni noi și să își descopere pasiunea pentru teatru și scenă.

"Teatrul Altfel este un spectacol... Altfel. Actorii nu memorează un text, așa cum se întâmplă în mod clasic, ci se bazează pe niște jocuri, ce au ca temei teatrul de improvizație. Și întotdeauna, improvizația este "vie", se întâmplă aici și acum, și stârnește amuzamentul tuturor celor implicați. Pentru noi, ca actori, este o bucurie să (ne) jucăm în acest spectacol, pe de o parte fiindcă ne ține "în priză", iar pe de altă parte se sparge al 4-lea perete, cum se numește în teatru, iar copiii și părinții sunt implicați în jocurile noastre."  - Evelyn Marcu, actriță

"Teatrul Altfel este pentru mine un spectacol de echipă! Atât actorii, cât și participanții din exterior(copii, părinți, învățători) contribuie la desfășurarea acestui spectacol punând imaginația și provocarea probelor în mișcare! Astfel, improvizând, se creează momente care nu ne lasă să ne pierdem energia și pofta de joacă!" - Irina Tocănel, actriță

"Se spune ca cei mai sinceri spectatori sunt copiii. Pentru mine, ca actrita, ei reprezinta un reper. Prin acest spectacol am reusit sa imi dau seama, cand ceea ce facem noi pe scena functioneaza, atunci copiii sunt atenti, reactioneaza la asta, intra in joc cu noi. Daca spectacolul nu e la cote maxime, cu energia necesara, atunci copiii se plictisesc, devin agitati. Spectacolul “Teatru Altfel” e despre joaca. Asta ii distreaza si ii atrage. E un spectacol care ne permite noua, actorilor, sa ne jucam cu publicul, iar acest schimb de energie este vital in teatru."  - Mădălina Borș, actriță

"În mod normal un spectacol de teatru se desfășoară într-o sală specific amenajată, are un scenariu fix, decor, regizor și multe alte elemente. Noi  am renunțat la multe din aceste elemente, e cunoscut faptul că regizorul e acolo doar ca să îți țină talentul ascuns asa că am renunțat la el.  Acum avem Teatrul Altfel . Un spectacol nonconformist , în care actorul coboară în public, în care publicul e actor, un schimb permanent de energie și voie buna. De ce e Altfel? Pentru că toți cei implicați,  bunici, copii, parinți, pentru o oră sunt transpuși în lumea jocului și a spectacolului. Hai la "teatru" - Robert Poiană, actor

Distribuție: Vlad Bînzoiu, Irina Tocănel, Mădălina Borș, Evelyn Marcu, Claudia Moroşanu, Laura Alexandra Voicu, Georgiana Vrațiu, Flavia Perșa, Marina Fluerașu, Ștefan Liță, Robert Poiană

Foto: Cristina Huțu & Hristofor Rafael

bottom of page