Pe data de 13 decembrie 2024, la ora 18:00, Teatrul “Tudor Vianu” invită publicul la ultima premieră din acest an: Călcând pe melci de Gelu Brebenel.
Un parc. Doi oameni singuri. O întâlnire neașteptată... O poveste despre empatie, disperare și speranță, cu un final aproape imposibil de anticipat.
Spectacolul face parte din proiectul „Giurgiuveni jos pălăria” ce are ca scop promovarea artiștilor giurgiuveni.
Textul poartă semnătura dramaturgului și jurnalistului giurgiuvean Gelu Brebenel. Autorul descrie această creație plină de sensibilitate astfel:„Călcând pe melci” este o poveste de ieri, de azi şi de mâine, care străbate vremea şi vremurile, rămânând actuală. Forţa ei vine din faptul că se trage din viaţa de zi cu zi, a mea, a ta sau a lor, devenind a noastră.
Am propus publicului de teatru o piesă cu doar doi actori, dar o poveste cu personaje multiple, unul dintre personaje putând fi eu, tu, el, ea, oameni de lângă noi. Am propus la un moment dat un joc pe scenă, apoi o întoarcere la 180 de grade a punctului de vedere, scena devenind strada, viaţa care ne înconjoară, cu unele personaje triste, altele blazate, altele disperate şi rătăcite, altele pline de speranţă. Am propus personaje pe care majoritatea dintre noi nu le putem vedea decât dacă cineva ni le arată cu degetul...
În „Călcând pe melci” teatrul pare că arată cu degetul spre alţii, dar de fapt arată chiar spre noi, spectatorii din rândul unul, sau doi sau din rândurile de mai din spate. Ce vrea să ne arate, în această poveste care pare că nu are final, dar de fapt are un final răvăşitor, aproape imposibil de intuit? Nu veţi afla decât fiind martorii acestei poveşti sau parte din ea. Veniţi la teatru!"
Regia este semnată de regizorul giurgiuvean Florin Antoniu, iar din distribuție fac parte actorii Ancuța Vochin și Filip Popa, care aduc la viață două personaje complexe, cu povești care își dezvăluie fragilitatea și forța de-a lungul reprezentației.
Despre acest spectacol, Ancuța Vochin spune: „Mă simt norocoasă și extrem de onorată să joc pe scena Teatrului Tudor Vianu, teatru la care visam din copilărie.
Având rădăcini în acest oraș îndrăzneț și cochet, inima mă trage să creez aici și să aduc emoție în sufletul giurgiuvenilor. Spectacolul Călcând pe melci a venit către mine ca o chemare a sufletului meu de actriță. Personajul Maria prinde viață cu ajutorul uneltelor creative și delicate ale domnului regizor Florin Antoniu, care trezește în mine entuziasmul jocului, dar și o durere pe care cu toții o purtăm și o ținem strâns undeva, în inimă. Împreună vom învăța să eliberăm ce ne apasă și să lăsăm loc pentru iubire, empatie și speranță. Textul domnului Gelu Brebenel ne aduce în față o scriere ca un duel al celor două povești duse în spate, de cele două personaje puternice și fragile în același timp, asemenea unor melci cu casele lor în spate. Sunt extrem de recunoscătoare doamnei manager a Teatrului Tudor Vianu, Ana Sivu-Daponte, că susține tinerii artiști din acest oraș.
Abia aștept să urc pe scenă și să revărs un val de trăiri din sufletul meu către sufletul spectatorilor."
La rândul său, actorul Filip Popa a mărturisit: „Aș dori să încep prin a spune că mă simt onorat să fac parte din proiectul Giurgiuveni jos pălăria. Sunt născut în București, dar în 2018 am călcat prima dată pe scena din Giurgiu și de atunci Teatrul Tudor Vianu a devenit o a doua casă pentru mine. Rolul meu este o explorare profundă a umanității, a luptelor și a speranțelor. Este o oportunitate de a aduce în fața publicului o poveste emoționantă despre sacrificiu și dorința de a găsi o cale spre iertare.
Am fost odată un profesionist de succes, acum mă aflu pe străzi, luptându-mă să strâng un ban și să fac față dezamăgirii și frustrării. Întâlnirile cu ea îmi oferă câteva momente de umanitate și speranță. Atât textul cât și spectacolul vor reuși să genereze discuții importante în rândul spectatorilor, invitându-i să reflecteze asupra propriilor experiențe de viață."
“Călcând pe melci” reprezintă mai mult decât un simplu spectacol. Este un dialog tăcut între actor și spectator, între poveste și realitate care invită publicul să pășească într-o lume în care speranța și empatia ne pot aduce mai aproape unii de alții, un moment de introspecție și emoție pură care rămâne în suflet mult timp după ce cortina cade.